Pe fondul problemelor financiare ale patronului, pentru Steaua urmează un an în care trebuie să se autofinanțeze. O spune chiar Gigi Becali. Banii plătiți pe Mirel Rădoi și cei încasați din drepturile TV sunt fondurile pe care se poate baza echipa sa în următoarele 12 luni.
„Nu mai am bani. Asta e! Nu mai pot să dau niciun ban la Steaua, dar clubul nu-l vând pentru că am făcut eu un calcul și Steaua are bani să trăiască un an de acum înainte. Adică din martie 2009 până în martie anul viitor”, explică Gigi Becali. Patronul stelist ne-a dezvăluit strategia financiară a clubului din Ghencea: până în aceeași lună a anului viitor, echipa trebuie să trăiască din cele 7,5 milioane de euro care vor fi încasate din transferul lui Mirel Rădoi la Al-Hilal și din drepturile TV. Un an fără transferuri
„Luna viitoare intră o nouă rată pentru Mirel Rădoi! Ă‚știa nu sunt bani? Păi, din 4 milioane de euro, cât mai avem de primit, clubul trăiește măcar șase luni. Pe urmă, mai sunt drepturile TV, adică încă 3,5 milioane de euro. De la Steaua nici nu iau vreun ban, dar nici nu mai dau. Clubul trebuie să trăiască pe ce produce“, spune Gigi Becali. Desigur, până în martie 2010, Steaua și-ar mai putea rotunji veniturile și din alte surse, dar este cert că această strategie a lui Becali exclude perspectiva unor transferuri care să întărească echipa în următoarele două perioade de mercato, în timp ce plecările de jucători reprezentativi sunt foarte probabile în vară.
"Lăcătuș va sta sigur încă doi ani la Steaua.Garantez asta indiferent de cum joacă echipa și ce performanțe are" – Gigi Becali, patron Steaua
30 de milioane de euro este bugetul aproximativ al Stelei pe anul trecut, incluzând și încasările aduse de prezența în grupele Ligii Campionilor
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER